Urc cu o bucata mare de soare in suflet si ma afund in intinderea luminii ca pe o plaja de nisip. Un nisip ce n-a stiut niciodata, desigur, de existenta clepsidrei. In acest punct pot sa surad fiindca nici cel mai rau si mai plin inlauntrul sau de durere n-a acceptat sa vorbeasca acestui nisip despre drama timpului. Fericit nisipul si eu, eu care simt soarele patrunzandu-mi in sange pana la prasele.
Un om ca mine, inaltat pe muntele sau ca pe statuia de aur a propriei vieti, nu poate da inapoi in fata iubirii. Nu intrevad vreo cale de intoarcere intrcat imi lipseste credinta ca as avea nevoie de o asemenea cale. Sunt singura? Nu, singuratatea are aici un cu totul alt sens. Din momentul in care incepi sa iubesti, incetezi sa mai fii singur.
( Fragment din cartea "Iubirea urca muntele", a carei autoare sunt)
